Pacientă umilită la Spitalul din Satu Mare. Medic: Să-ți fie rușine. Ar trebui să fii amendată

Pacientă umilită la Spitalul din Satu Mare. Medic: Să-ți fie rușine. Ar trebui să fii amendată
Publicat: 15/04/2019, 10:04

Spusele femeii au fost confirmate de asistentele spitalului, scrie Presa SM.

Mărturia integrală:

„Mă numesc N. D., am 47 de ani, mamă a unui fiu de 19 de ani și aș dori să vă împărtășesc din trista experiență acumulată la UPU. În jurul orelor 20.45, am simțit o durere puternică în zona pieptului.

Recunosc că am avut un sentiment de frică și la insistența familiei m-am deplasat la Spitalul Județean de Urgență din Satu Mare, la secția UPU. Din momentul în care am pătruns în așa-zisa zonă de control, a început un adevărat calvar! Din jurul orei orei 21.00 până în jurul orei 00.30, am fost preluat de marele doctor (…), care mi-a adresat: >….după ce am relatat problemele mele…

În jurul orei 01.00, am fost evaluată cu aparatul EKG, după care, până în jurul orei 03.00, nu m-a mai întrebat ce caut pe-acolo… Mi-am permis să îl întreb ce urmează, ce mai trebuie să fac, dar acesta mi-a adresat vorbe flegmatice, într-un ton inadecvat…de iritare…cum că…> sau > …

Din start am un cuvânt de admirație față de asistentele aflate în timpul efectuării serviciului, care au zis în nenumărate ori…

În jurul orei 04.00, am fost investigată cu tradiționalele analize medicale de sânge, după care, a urmat o serie de jigniri, vorbe urâte greu reproductibile…printre care…>, sau >.

Mă simt total dezgustată de asemenea tratament, deoarece nu am dorit să-mi petrec seara de vineri prin spitale, în condițiile în care sâmbătă dimineață la ora 06.00 trebuia să fiu la muncă!”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Greșelile care-ți strică orice tigaie. Trucuri ca să eviți asta
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXIT POLL alegeri prezidentiale 2024, turul I, REZULTATE FINALE: Răsturnare de situație la alegerile prezidențiale!...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?